Amintiri superbe din ceea ce s-ar putea numi epoca de aur a baletului romanesc, intr-un documentar semnat Cleopatra Lorintiu. Interviuri cu Margareta Zirra (prim-balerina a Teatrului National de opereta Ion Dacian), Ileana Iliescu (prim-balerina a Operei Nationale din Bucuresti), Bojidar Petrov (balerin), Mihai Canciovici (critic). Evocari despre Floria Capsali, Oleg Danovski, Irinel Liciu si alte personalitati care si-au pus amprenta asupra baletului romanesc.
An: 2011
Variatia zilei
In perioada aceasta postarile o sa fie mai rare, insa tin neaparat sa dedic o postare unui clip video pe care l-am descoperit chiar astazi: Moartea Lebedei, in interpretarea Alinei Somova. A fost incarcat de curand, numarul a fost prezentat intr-o seara de balet de la sfarsitul lunii trecute, la Mariinsky. Am simtit cum mi se furnica pielea, de la prima unduire a bratelor ei pe duioasele acorduri ale muzicii lui Saint-Saens. O intrare salutata, de altfel, si prin aplauzele la scena deschisa… Este prima data cand o vad pe Alina dansand acest solo, insa, personal, asez inca de pe acum interpretarea ei la loc de cinste, alaturi de Lebada Mayei Plisetkaya, a Nataliei Makarova si a Ulyanei Lopatkina.
De 170 de ani, Giselle…
Astazi, 28 iunie 2011, se implinesc 170 de ani de la premiera baletului Giselle, de Adolphe Adam
Mai multe despre baletul Giselle puteti citi aici:
Baletul romantic: Carlotta Grisi
In vremea cand cele doua renumite dansatoare, care intrupau aspectele contrare ale epocii romantice [Marie Taglioni si Fanny Elssler], ajunsesera la apogeul carierei, o noua virtuoza in arta Terpsihorei isi facea intrarea in viata artistica a marelui Paris. La 12 februarie 1841, debuta la Opera, in Favorita (La Favorite), tanara italianca Carlotta Grisi, ale carei calitati tehnice si expresive pareau s-o situeze intre Taglioni si Elssler.
S-a nascut la 28 iunie 1819 la Visinada, langa Mantua, dintr-o familie cu mai multi membri artisti, printre care si vara ei, renumita primadona Giulia Grisi. La varsta de sapte ani, a intrat la scoala de balet din Milano, unde a studiat cu maestrul francez Guillet si trei ani mai tarziu a aparut pe scena teatrului Scala, ca prima dansatoare in corpul de balet de copii, in timp ce Fanny Cerrito detinea acelasi loc printre tinerele fete. Dupa o scurta inrerupere a activitatii din cauza surmenajului, intreprinde turnee prin diferite orase italiene si in anul 1833, la Neapole, incepe sa ia lectii de perfectionare cu Jules Perrot. Fost mascarici de balci, profesie in care activase trei ani ca polichinelle si doi ani ca maimuta, Perrot devenise elevul lui Auguste Vestris si apoi unul dintre cei mai buni dansatori si maestri de balet din perioada romantica, iar agilitatea sa mladioasa, ritmul perfect si supletea miscarilor ii atrasesera epitetul de Perrot aerian; dupa ce dansase in Silfida, i se spunea Perrot silful si Taglioni masculin. In urma unor studii severe, perseverente si metodice, sub indrumarea lui Perrot, Carlotta Grisi isi reincepe turneele si la Viena obtine unanime aplauze in Nimfa si fluturele (La Nymphe et le Papillon) si in Silfida. Renumele sau se raspandeste si, cand vine la Paris, dupa oarecari staruinte, este angajata la 10 decembrie 1840, la Opera. Primul mare succes il realizeaza aici in baletul Giselle, al carui libret il alcatuisera Vernoy de Saint-Georges si Thépohile Gautier, dupa o relatare de Heinrich Heine in De l’Allemagne.
[…] Personajul Giselle, foarte dificil, adesea comparat cu Hamlet, inspirase lui Adolphe Adam o muzica accesibila, dansanta, care ajuta la sugerarea atmosferei si a personajelor, iar lui Jean Coralli si Jules Perrot o coregrafie ce punea in stralucitoare lumina toate insusirile tinerei balerine. Dansul constant narativ se identifica in totul cu actiunea si fiecare pas sau miscare isi avea rostul sau. Coregrafia, printr-un limbaj plastic bine conturat si prin caracterul elevat al figurilor de arabesque, élévation si grands jetés sublinia universul supranatural al dramaturgiei.
„La Carlotta – scria Théophile Gautier entuziasmat si amorezat – a dansat cu o perfectiune, o usurinta, o voluptate delicata care o pun in primul rang intre Elssler si Taglioni; in ce priveste pantomima, ea a intrecut toate sperantele; nici un gest conventional, nici o miscare falsa. Cati dintre acei care credeau ca vor vedea numai ronds de jambe si pointes, n-au fost surprinsi cand si-au vazut ochii umbriti de lacrimi, ceea ce nu se intampla des la un spectacol de balet. De acum acest rol este legat de Carlotta si nu mai poate fi interpretat de alta dansatoare. ” Iar Heinrich Heine scria: „Cand o vedem, uitam sa Taglioni este in Rusia si Fanny Elssler in America (…) si planam cu ea in gradinile suspendate si fermecate din imperiul spiritelor peste care ea stapaneste ca o suverana. Da, ea are caracterul acestor fiinte elementare pe care ni le inchipuim, totdeauna dansand.”
In La Péri (libret de Théophile Gautier, muzica de Johann F. Burgmuller, coregrafia de Jean Coralli), la 22 februarie 1843, Carlotta Grisi a aparut in doua scene ramase celebre: Pasul visului (Le Pas du Songe) in care executa un salt primejdios de 5 metri din inaltimea unui nor, in bratele partenerului sau, Lucien Petipa si Pasul albinei (Le Pas de l’Abeille), cand parea ca pluteste in aer, in evolutii care o duceau pe poante in toata diagonala scenei. […] Carlotta Grisi a mai aparut in baletul Frumoasa fata din Gand (La jolie fille de Gand), dupa libretul lui Saint-Georges, muzica de Adolphe Adam, coregrafia de d’Albert si in Dracul in patru (Le Diable à quatre) cu libretul de Leuven, muzica de Adolphe Adam si coregrafia de Mazilier. In luna aprilie 1846, avand ca partener pe Lucien Petipa, a interpretat Paquita, un balet cu succes stabil si indelungat, montat dupa libretul lui Paul Foucher, cu muzica de Delvedez si coregrafia lui Mazilier. In anul urmator, fostul sau sot si profesor Jules Perrot a compus pas de trois, libretul si coregrafia pentru baletul Elements, reprezentat la Londra, la Her Majesty’s Theatre la 26 iunie 1847, cand Carlotta Grisi a dansat, in acelasi spectacol, cu Fanny Cerrito si Carolina Rosati. Era prima realizare a ideii de a aduce in fata publicului, in acelasi balet, mai multe virtuoze ale dansului, dar in acelasi timp si un regres, fiindca se punea un acces deosebit pe abilitatea tehnica a interpretilor. Griselidis sau cele cinci simturi (Griselidis ou les cinq sens), realizat de Mazilier dupa un libret de Dumanoir si muzica de Adolphe Adam, ne intoarce cu un secol, la epoca lui Marcel, fiindca Carlotta Grisi, a carei voce minunata ar fi putut s-o conduca la o stralucita cariera de primadona, a dansat si cantat, in acelasi timp. Un rol mult mai potrivit a interpretat in Esmeralda, dansand la Londra, la Her Majesty’s Theatre, in martie 1848, cand Carlotta Grisi a fost asa cum si-a inchpuit autorul pe eroina sa, gratioasa, tandra si pasionata, amintirea lui Fanny Elssler, prima interpreta a acestui rol, nereusind sa umbreasca stralucirea vestitei balerine italiene.
[…] Cunoscatorii si profesionistii isi dadeau seama de panta pe care aluneca baletul european si de aceea Saint-Léon scria atunci ca Rusia este cea mai propice tara din lume pentru aceasta arta. Carlotta Grisi s-a hotarat sa plece si ea in imperiul moscovit, unde se spunea ca exista cel mai frumos corp de balet din lume. In Rusia, la Teatrul Mariinski din Sankt-Petersburg, Carlotta Grisi a debutat la 8 octombrie 1850 cu Giselle. A fost aplaudata si sarbatorita, dar, fara ca arta ei sa fi cunoscut declinul, a inteles ca a sosit timpul cand trebuie sa renunte la scena. Poate ca si anumite evenimente intervenite atunci in viata sa s-o fi determinat sa ia aceasta hotarare, care a intristat pe numerosii ei admiratori. Ultima data a dansat la Londra in Fina zanelor (La Filleule des Fées), dupa un libret de Vernoy de Saint-Georges si Jules Perrot. Acesta a fost ultimul spectacol coregrafic feeric, cu decoratii abundente si pompoase, care a precedat fastul uluitor din Frumoasa din padurea adormita si Spargatorul de nuci. In anul 1854, Carlotta Grisi s-a retras la vila sa din Saint Jean, de langa Geneva, unde, aceea careia Théophile Gautier ii daruise inflacarata iubire ideala, apusa numai odata cu moartea lui, s-a stins in 1899, la varsta de 80 de ani.
(sursa: Istoria baletului, Tilde Urseanu, Ion Ianegic, Liviu Ionescu, Editura Muzicala, Bucuresti, 1967, pp 99-103)
Ulyana Lopatkina, dansul sufletului
Ulyana Lopatkina, prim-balerina a Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, intruchiparea prin excelenta a stilului Vaganova. De fiecare data cand privesc dansul Ulyanei, mi se pare ca prin toate fibrele corpului ei se degaja lirismul, poezia inconfundabila a orasului Sankt Petersburg, Venetia nordului, cu ale sale nopti albe… De-a lungul timpului, au existat balerine care au „migrat” de la Mariinsky la Bolshoi: Ulanova, Semenyaka, Zakharova. Insa Lopatkina a ramas mereu fidela scenei petersburgheze care a consacrat-o, de cand a intrat in trupa Teatrului Mariinsky, in 1991, pana astazi. Nici nu stiu daca a dansat vreodata, cu un contract, cu alta companie decat cea de la Mariinsky, asa cum obisnuiesc alte stele, precum Zakharova, Vishneva, Osipova. Asta pentru ca, dupa parerea mea, Ulyana Lopatkina poarta, in dansul ei, amprenta locului, care nu se poate dezvalui decat acolo, pe scena de la Mariinsky.
Un documentar ce prezinta franturi din viata uneia dintre cele mai mari balerine din toate timpurile: de la clipele de liniste alaturi de fetita ei, la repetitii si la seara spectacolului, Paquita. Apoi noi repetitii cu Ninel Kurgapkina, si studii, singura, „asistata” de insasi fetita ei, care pare sa-i calce pe urme…
Fara explicatii date de o voce din off. Doar Ulyana, dansul, sufletul.
Variatia zilei
Variatie din baletul Paquita, muzica Ludwig Minkus, coregrafia Marius Petipa, in interpretarea lui Aurélie Dupont, danseuse étoile a Operei din Paris.
Chemari la rampa (I)
Poate cele mai frumoase momente dintr-un spectacol de balet, cand artistii sunt rasplatiti de spectatori, cu aplauze si brate de flori, pentru ca i-au purtat pe aripi de vis si le-au daruit o parte din sufletul lor…
Cachucha
Ca sa va faceti o idee despre cum dansa, probabil, Fanny Elssler cachucha, dansul spaniol care a consacrat-o, va invit sa o urmariti pe Gabriela Komleva, prim-balerina a Teatrului Kirov (Mariinsky) in anii ’70.
Cachucha este un dans spaniol asemanator boler0-ului. Dupa ce Fanny Elssler a facut senzatie cu propria versiune de cachucha, in baletul Dracul schiop (Le Diable boiteux), in 1836, dansul a devenit extrem de popular la mijlocul secolului al XIX-lea. Solo in tempo 3/4 sau 3/8, in care dansatoarea se acompaniaza de castanete. (sursa: http://kids.britannica.com/comptons/article-9318376/cachucha)
Absolvire la Vaganova 2011
In aceasta perioada au loc, la Teatrul Mariinsky, spectacolele de absolvire a elevilor care, timp de noua ani, au patruns tainele baletului la vestita Academie Vaganova din Sankt Petersburg. Se obisnuieste ca, in fiecare an, elevii anilor terminali sa prezinte publicului un tablou dintr-un balet celebru: anul trecut i-au incantat pe spectatori cu Prologul din Frumoasa din padurea adormita (suita de variatii a zanelor invitate la botezul printesei Aurora), anul acesta este randul feericului tablou al umbrelor, din Baiadera lui Minkus. Primele doua spectacole au avut deja loc, saptamana trecuta, iar Altynai Asylmuratova, directoarea artistica a institutiei, va profita, cu siguranta, de zilele ramase pana la cea de-a treia reprezentatie, programata pentru 26 iunie, ca sa puna la punct „scaparile” probabil insesizabile pentru marele public, dar atat de vizibile pentru ochii ei de prim-balerina. Asta pentru ca, dupa cum ea insasi afirma, spectacolele Academiei Vaganova trebuie sa fie la acelasi nivel cu cele sustinute de balerinii profesionisti de la Mariinsky…
Ca in fiecare promotie, exista si anul acesta o absolventa care atrage toate privirile: Olga Smirnova, interpreta baiaderei Nykia, care se anunta a fi noua revelatie din trupa de balet de la Mariinsky, asa cum se intampla, in urma cu opt ani, cu Alina Somova.
Acest spectacol marcheaza sfarsitul unei etape. Pentru Olga Smirnova si pentru ceilalti colegi ai ei, drumul de-abia acum incepe…
Baletul romantic: Fanny Elssler
Tot la Viena, in acelasi an 1823, Marie Taglioni a intalnit in baletul La Belle Arsène pe Fanny Elssler, care la varsta de 13 ani debuta intr-un pas de deux. Mica debutanta aparea ca o dansatoare in stil clasic francez, invatat de la primul sau profesor, maestrul de balet Jean Aumer (1782-1833), sub indrumarea caruia incepuse sa ia lectii de la 7 ani.
Se nascuse la 23 iunie 1810 la Viena, din parinti vienezi, de profesie modesta : mama sa era brodeza, iar tatal sau, prieten cu Haydn, era un mic muzicant, copist de note. Copilaria si-a petrecut-o la Viena, intr-o epoca in care dansul devenise o pasiune generala si frenetica, in timpul cand valsul sub pana si arcusul lui Lanner dobandea un ritm mai viu, iar miscarile dansatorilor luau aspecte pe care spiritele hapsane si retrograde le denumeau « salturi si convulsii nebunesti ».
[…] Prin temperament si sub inraurirea mediului, Fanny Elssler era mult mai atrasa de noul stil de dans decat de acela in care o formase Jean Aumer, iar turneele prin orasele italiene, intreprinse la scurt timp dupa debutul sau exceptional de la Viena, a pus-o in contact cu un gen de dans viu, viguros si senzual, practicat de balerinele de la Scala. Ea si-a dat seama ca numai aceasta este maniera care poate pune in valoare insusirile sale fizice, energia si elanul sau sufletesc. In tarile prin care trecea in cursul turneelor, Fanny Elssler nu se multumea sa observe cu atentie procedeele artistilor locali, felul lor de a dansa si sa adopte ceea ce credea ca ii poate fi util, dar chiar studia dansurile nationale ale diferitelor popoare. Executand, de pilda, ruskaia sau krakoviak, obtinea aplauze entuziaste ; indeosebi dansul spaniol cachucha, in care temperamentul sau arzator si senzual s-a desfasurat in completa libertate, s-a identificat multi ani cu voluptuoasa dansatoare vieneza.
In anul 1833, Fanny Elssler se afla la Londra, unde aparea in spectacole pe acelasi plan cu Marie Taglioni. In anul urmator, Vernon, directorul Operei din Paris, vazand-o in metropola engleza, a angajat-o, impreuna cu sora ei mai mare, Teresa. Fanny Elssler a debutat la Paris in Furtuna (La Tempete), libret de Adolphe Nourrit, muzica de Schneitzhoeffer si coregrafia de Jean Coralli (1779-1854). « Domnisoara Elssler a produs mare placere », scria Marie Taglioni marchizului de Maisonfort ; iar Théophile Gautier i-a conturat un portret entuziast : « nici una nu este atat de complet draguta ca Fanny Elssler ; la ea seduce armonia perfecta a capului si a corpului ; mainile, bratele, picioarele si pulpele, umerii si pieptul, toate alcatuiesc un ansamblu. Totul fiind bine proportionat, nimic nu opreste in mod imperios ochiul, iar privirea urca si coboara ca o mangaiere de-a lungul formelor sale rotunde si netede, care par imprumutate de la o marmura din timpul lui Pericle ; in aceasta consta secretul extremei placeri pe care o incerci privind atent pe Fanny Elssler, dansatoarea ioniana (…) Ea cea dintai a introdus la Opera miscarea violenta, vioiciunea, pasiunea si temperamentul. »
La 1 iunie 1836, Fanny Elssler a aparut in Dracul schiop (Le Diable boiteux), libretul de Edmond Burat de Gurgy, cu muzica de Casimir Gide si coregrafia compusa de Jean Coralli, in care a dansat in costum spaniol la cachucha. Théophile Gautier, cronicar nelipsit al spectacolelor coregrafice, nota ca acesta este prin excelenta baletul destinat lui Fanny Elssler, “cachucha incarnata, cachucha lui Dolores ridicata la rangul de model clasic”. Forta dramatica a acestei balerine si talentul ei exceptional de pantomima se exprimau in alte teme decat acelea in care Taglioni entuziasma sala de spectacole. In baletul Esmeralda, dansat la Londra in 1844, in momentul cand Esmeralda – Fanny Elssler – pleaca la supliciu si isi ia adio de la iubitul sau, Gringoire, publicul izbucnea in plans, fiind de-a dreptul captivat de puterea de expresie a acestei mari interprete. Avand un larg diapazon de posibilitati, in rolul sefului de banda Catharina din baletul Catharina, Fanny Elssler ridica sala in picioare intr-un entuziasm delirant, cand dansa tarantela sau dansul pustilor. Lucrari de genul acesta, pline de realism, in care senzualismul si voluptatea predominau, exprima o alta latura a genului romantic.
[…] Dupa baletele Pisica transformata in femeie (La Chatte métamorphosée en femme) (1837) si Colivia (La Volière) (1838), care conveneau temperamentului sau, conducerea Operei din Paris, printr-o ciudata lipsa de clarviziune, a distribuit-o in rolurile dansate anterior de Taglioni, aflata acum la Sankt Petersburg, Silfida si Fiica Dunarii, in care, dupa cum era de asteptat, n-a corespuns. Tot in spirit de concurenta cu Taglioni, care aparuse in Rusia in baletul La Gitane, a interpretat La Gypsi (1839), in care a introdus cu mare succes krakoviana. In anul 1840 a plecat in Statele Unite, intr-un program de turnee ce au durat pana in 1842, fiind prima mare balerina europeana care a avut curajul sa strabata distantele enorme ale noului continent.
Revenita in Europa, in 1843, la Paris n-a mai dansat niciodata, ci a vizitat timp de noua ani diferite orase europene. La Milano, a aparut la Scala, in Giselle, la scurt timp dupa ce Carlotta Grisi il interpretase la Paris. In 1851, la Viena, a dansat pentru ultima data, retragandu-se apoi de pe scena intr-o viata calma. A murit in 1884, in acelasi an cu marea ei rivala artistica, Marie Taglioni.
Dansul sau, lipsit de élévation, terre à terre, cum s-a spus in termenii tehnici, era viu si iute, cu multa vigoare in poante, cu forta si precizie in gest. Asa cum compozitori precum Chopin sau Liszt introduceau elemente de folclor in compozitiile lor, Fanny Elssler se preocupa de introducerea dansurilor populare in balet.
(sursa : Istoria baletului, Tilde Urseanu, Ion Ianegic, Liviu Ionescu, Editura muzicala, Bucuresti, 1967, pp 96-98)
Balet la superlativ 