Dansul academic

Varsta de aur a dansului clasic este integrata intr-un context artistic marcat de romantismul din artele plastice, literatura si muzica. Astfel, baletul beneficiaza nu numai de inovatii tehnice, ci si de elaborarea de subiecte legate de lumea feerica, ireala, fantastica. Personajele supranaturale sunt interpretate de balerine ce dau impresia ca plutesc pe scena. Scenografia creeaza iluzia zborului, costumele facand loc relevé-urilor in poante si sariturilor ample (sissonnesgrand jeté). Toate aceste elemente vor deveni caracteristica dominanta a baletului romantic, care se va stinge la sfarsitul secolului al XIX-lea.

In anii 1870, in Rusia, Marius Petipa va pune bazele unui nou stil: dansul academic. Imbinand virtuozitatea italiana cu dramaturgia si creand o legatura stransa intre dans si muzica, Petipa organizeaza baletul dupa reguli stricte. Forma baletului este redefinita, prin variatiile concepute pentru celebrele danseuses étoiles.

Philippe Taglioni (1777-1871, Franta), La Sylphide (1832) Reprezentata pentru prima data la Opera din Paris, in martie 1832, creatiea marcheaza momentul de nastere a baletului romantic. Pe un libret ce aduce in prim-plan povestea imposibila de iubire dintre un tanar scotian si un spirit al padurii (o silfida), coregraful exploateaza un registru nou: supranaturalul si opozitia dintre lumea reala si universul imaginar. Fiica sa, Marie Taglioni (1804-1884), este prima balerina care poarta pe scena rochia usoara din muselina alba, imaginata de pictorul Eugène Lamy. Tot Marie Taglioni este prima balerina care danseaza in poante, parand sa sfideze legile gravitatiei. In 1836, August Bournonville monteaza propria versiune de La Sylphide pentru Baletul regal danez, rolul titular fiindu-i incredintat prim-balerinei Lucille Grahn (1819-1907).

Jean Coralli (1779-1854, Franta) si Jules Perrot (1810-192, Franta), Giselle sau Les Wilis (1841) Libretistul capodoperei baletului romantic (creata pe muzica lui Adolphe Adam), Théophile Gautier, s-a inspirat dintr-o balada a poetului german Heinrich Heine, pentru a spune povestea iubirii ce depaseste granitele vietii. Baletul contine toate elementele romantismului: confruntarea celor doua lumi, iubirea tragica, virtuozitate tehnica, un rol care transforma balerina intr-o fiinta ireala si ideala, aproape intangibila. Desi coregrafia ii apartine in majoritate lui Coralli, variatiile prim-balerinei Carlotta Grisi (1819-1899), prima interpreta a eroinei, poarta semnatura lui Perrot. De-acum inainte, partenerului ii revine sarcina de a o pune in evidenta pe balerina, rolul sau devenind oarecum secundar.

August Bournonville (1805-1879, Danemarca), Napoli (1842) Dupa ce studiaza dansul la Paris, cu Vestris, Bournonville se stabileste in Danemarca, unde va impune stilul francez. In acest balet, ambianta unei serbari pastorale este pretextul pentru un spectacol plin de dinamism. Depasind limitele impuse de scena à l’italienne, in care dansatorul trebuie sa fie permanent orientat cu fata catre public, coregrafia gandita de Bournonville exploateaza spatiul multidirectional. Intr-un moment in care scoala franceza este eclipsata de scoala rusa, Bournonville va pastra aceasta mostenire, preferand stilul francez academismului rus.

Arthur Saint-Lé0n (1821-1870, Franta), Coppélia sau La Fille aux yeux d’émail (1870) Baletul pe muzica de Léo Délibes (1836-1891) a fost reprezentat in premiera la Opera din Paris, in mai 1870. Desi persista caracterul supranatural (dorinta mesterului Coppélius de a da viata papusii mult iubite), povestea este imbogatita cu dansuri traditionale si populare. Coppélia este un balet situat la granita dintre romantism si academism. Prezenta unei femei deghizate in rol masculin marcheaza suprematia balerinei.

Marius Petipa (1818-1910, Franta), Frumoasa din padurea adormita (1870) Coregraful Marius Petipa l-a rugat pe Piotr Ilici Ceaikovski sa compuna muzica pentru un balet a carui inlantuire de tablouri era deja gandita. Plecand de la povestea lui Perrault, Petipa a construit un balet in care este privilegiat dansul pur, pus in slujba virtuozitatii balerinei.

Lev Ivanov (1834-1901, Rusia), Spargatorul de nuci (1892) Inspirat de povestea lui Hoffmann, baletul creat la Sankt Petersburg reia elementele care au asigurat triumful Frumoasei din padurea adormita: un subiect simplu care imbina fantasticul si visul cu o poveste de iubire concentrata in jurul unei figuri princiare. Elementele de virtuozitate tehnica, specifice stilului italian, devin caracteristica dominanta a baletului academic. Inca de la inceput, Frumoasa s-a inscris in repertoriul universal de balet ca un apogeu al artei dansului clasic.

Marius Petipa si Lev Ivanov, Lacul lebedelor (1895) Reprezentat mai intai la Moscova, la Teatrul Bolshoi, in 1877, baletul lui Ceaikovski este reluat la Sankt Petersburg de Petipa si Ivanov, intr-o noua versiune coregrafica. Baletul considerat capodopera stilului academic rus imbina scenele de actiune cu momentele romantice, dansurile de caracter, scenele de ansamblu si variatiile clasice ce necesita o virtuozitate cu totul deosebita. Lacul lebedelor le permite prim-balerinelor sa straluceasca intr-un rol feminin dublu, extrem de complex (Odette/Odilia).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s