Giselle

(Maria Șirinkina, Teatrul Mariinsky, în „Giselle”)

Balet în două acte

Muzica: Adolphe Adam

Coregrafia: Jean Coralli şi Jules Perrot

Premiera mondială: 28 iunie 1841, Teatrul Academiei Regale de Muzica din Paris, cu: Carlotta Grisi (Giselle), Lucien Petipa (Albert), Jean Coralli (Hans)

Vezi si:

Giselle, visul oricarei balerine

Giselle in fotografii

(ilustrat cu o versiune de exceptie, din 1977, de la Opera Metropolitan din New York: Natalia Makarova – Giselle, Mihail Baryshnikov – Albert, Frank Smith – Hans, Martine van Hamel – Myrtha)

ACTUL I

Un sat intre dealuri la marginea unei paduri. E vremea culesului viilor. Padurarul Hans se indreapta spre casuta in care locuiesc tanara Giselle si batrana ei mama, Berthe. Se opreste, caci il vede apropiindu-se pe contele Albert, insotit de scutierul sau, Wilfried. Aparitia celor doi ii trezeste lui Hans unele banuieli.

Contele Albert e in cautare de aventuri romantice; de curand, tanara si nevinovata Giselle a trezit in el o pasiune puternica. Nedorind sa-si tradeze rangul, Albert isi lasa de fiecare data vesmintele scumpe intr-o coliba aflata in vecinatate si i se prezinta lui Giselle ca un simplu taran. In zadar il sfatuieste Wilfried sa fie prevazator, Albert ii cere sa plece si, ramas singur, bate la usa fetei.

Giselle, care s-a indragostit de chipesul necunoscut, iese bucuroasa din casa. Se indoieste inca de sentimentele lui Albert, asa ca cere sfatul florilor. Este nespus de trista cand petalele ii confirma temerile. Pentru a o linisti, Albert rupe si el o floare, iar de aceasta data, raspunsul afirmativ al petalelor ii reda lui Giselle entuziasmul.

Hans, care nutreste si el sentimente puternice pentru Giselle, apare din locul unde statea ascuns si o previne ca idila cu un necunoscut nu poate duce la nimic bun. Albert intervine, gonindu-l pe padurar.

Prietenele lui Giselle se intorc de la culesul viilor. Prezentandu-l pe Albert drept logodnicul ei, fata isi exprima bucuria prin dans. Insa mama ei dezaproba dansul fetei, Giselle fiind bolnava de inima. Giselle nu se teme insa de nimic, este prea fericita pentru a se gandi la ceva rau.

Se aud sunete de corn ce vestesc apropierea unor vanatori. Albert este nelinistit la gandul ca ar putea fi recunoscut, asa ca se grabeste sa se ascunda. Hans doreste sa afle cine ii este rivalul si intra in coliba unde Albert isi lasase straiele.

In acest timp, o suita de nobili se intoarce de la vanatoare, in frunte cu insusi tatal lui Albert. Printre nobili se gaseste si Bathilde, logodnica tanarului conte. Bat la prima usa ce le iese in cale. Mama lui Giselle ii intampina, iar fiica ei o ajuta sa puna masa pentru oaspeti.

Atentia fetei este atrasa de vesmintele bogate ale Bathildei. Giselle raspunde cu entuziasm intrebarilor adresate de frumoasa femeie, povestindu-i despre viata ei si, mai ales, despre dans, marea ei pasiune. Danseaza pentru Bathilde, primind drept rasplata un minunat lant de aur. Giselle ii marturiseste ca iubeste un tanar chipes, cu care este logodita, insa nu poate sa-i faca Bathildei cunostinta cu el, pentru ca nu il gaseste in multime.

Oaspetii merg sa se odihneasca. Hans iese, furisandu-se, din coliba. In mana poarta spada celui care, sub infatisarea unui simplu taran, reusise sa se faca iubit de catre Giselle.

Tinerii din sat se aduna la sarbatoare. In mijlocul tuturor danseaza Giselle si Albert.

Hans le intrerupe dansul, spunandu-i lui Albert ca este un impostor. Vazand ca Giselle nu crede ce i se spune, Hans ii arata, drept dovada, spada logodnicului ei: Giselle il implora pe Albert sa se dezvinovateasca, iar tanarul o linisteste.

Hans, care auzise porunca data lui Wilfried, suna din corn, chemandu-i pe cei din casa. Suita se inclina cu respect in fata lui Albert. Giselle o roaga pe Bathilde sa-i explice ce se intampla: Bathilde ii spune ca, intr-adevar, Albert este fiul ducelui si, pe deasupra, logodnicul ei. Rupand de la gat lantul primit in dar, Giselle se arunca la pamant. Coplesita de durerea tradarii, fata isi pierde mintile. Printre rasete inconstiente, isi reaminteste iubirea dintre ea si Albert. In cele din urma, inima bolnava a bietei fete nu mai poate rezista: Giselle moare, inconjurata de mama si prietenele ei indurerate.

ACTUL AL II-LEA

Cimitirul satului. In linistea noptii, la mormantul lui Giselle vine Hans, care regreta raul facut. Dar in cimitir se aud zgomote ciudate si licaresc lumini stranii, care il determina pe padurar sa fuga.

Lumina lunii cade pe o umbra ce pare sa creasca din pamant: este Myrtha, regina ielelor. Este miezul noptii si isi cheama, din adancul mormintelor, supusele – sufletele  tinerelor fete moarte inainte de nunta.

Ielele se aduna in jurul mormantului proaspat al lui Giselle, invocand sufletul fetei, care isi face aparitia.

Ielele se risipesc la auzul unui zgomot. Este Albert, care a venit sa caute si el mormantul fetei, pentru a se reculege. Neluand in seama prevenirile scutierului sau, Albert ramane singur langa mormant, gandindu-se cu tristete la cea pe care o iubise. Deodata, in fata ii apare chiar umbra lui Giselle, care dispare cand Albert se indreapta spre ea. Iluzia revederii fetei il poarta astfel pe Albert prin intreg cimitirul.

Intre timp, ielele pornesc in cautarea lui Hans, care trebuie sa plateasca pentru ca provocase moartea fetei. Este condamnat sa danseze fara oprire, pana cand, simtind ca-l parasesc puterile, se arunca in lac. Ielele dispar, plecand in cautarea celuilalt vinovat.

Albert este gasit si adus langa mormantul lui Giselle. In genunchi in fata Myrthei, Albert ii implora iertarea. Vazand-o neinduratoare, Giselle ii ia apararea. Insa Myrtha, dorind sa se razbune, ii cere lui Giselle sa danseze cu el: forta pe care i-o insufla, de dincolo de moarte, iubirea inca vie a fetei, ii da lui Albert taria sa reziste dansului, pana cand, din departare, se aud clopotele ce vestesc zorii. Pierzandu-si puterea, ielele dispar si, o data cu ele, si Giselle, care, dupa ce i-a salvat viata celui pe care il iubise atat de mult, trebuie sa-si ia ramas bun de la Albert pentru totdeauna. Revenit la realitate, Albert pastreaza imaginea fetei ca pe un dor nesfarsit al iubirii pierdute, al iubirii ce biruie moartea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s