Frumoasa din pădurea adormită

Balet în trei acte şi şase tablouri

Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski

Coregrafia originală: Marius Petipa

Premiera mondială: 3 ianuarie 1890, cu: Carlotta Brianza (Aurora), Pavel Gerdt (Désiré), Marie Petipa (Zâna Liliacului), Enrico Cechetti (Pasărea Albastră)

VEZI ŞI:

Frumoasa din pădurea adormită – galerie foto

Despre baletul Frumoasa din pădurea adormită

ACTUL I

Tabloul I O sală în palatul regelui Florestan

Întreaga curte este însufleţită de vestea naşterii mult aşteptate a vlăstarului princiar. Maestrul de ceremonii Catalabutte trimite pajii în toate colţurile lumii să invite nobilii la sărbătoare, anunţându-i că regina a adus pe lume o fetiţă care va purta numele de Aurora.

În curând, invitaţii încep să sosească şi o doamnă de onoare aduce pruncul. În timp ce nobilii se bucură şi o admiră pe mica prinţesă, îşi fac apariţia regele şi regina. Toată lumea îi întâmpină cu felicitări şi urări de fericire.

În mijlocul veseliei generale, însoţite de suitele lor, apar ursitoarele. Cele şase zâne, în frunte cu Zâna Liliacului, prezic un viitor frumos fetiţei, fiecare acordându-i câte o calitate sufletească: Zâna Candoarei îi insuflă seninătate şi bunătatea inimii, Zâna Canarilor îi dăruieşte dragostea pentru cântec şi dans, Zâna Vigoarei îi dă puterea de a răzbate în viaţă, iar Zâna Firimiturilor şi Zâna Făinii – uşurinţa îndeletnicirilor gospodăreşti.

Deodată, de afară se aude gălăgie şi maestrul de ceremonii anunţă că a sosit Carabosse, Zâna rea, mânioasă că nu a fost invitată şi ea la sărbătoare. Carabosse năvăleşte ameninţătoare cu suita ei, voind să-şi facă şi ea prezicerea. Carabosse se îndreaptă către leagănul fetiţei şi-i urseşte ca, la vârsta de 16 ani, când vestea frumuseţii şi graţiei sale se va fi răspândit peste mări şi ţări, chiar în ziua aniversării, Aurora se va înţepa într-o andrea şi va adormi pentru totdeauna. Toţi cei de faţă înmărmuresc la auzul prezicerii. Numai Zâna Liliacului îşi păstrează calmul. Înfruntând-o pe Carabosse, Zâna Liliacului o izgoneşte. Carabosse pleacă, ameninţând neputincioasă. Zâna Liliacului le spune celor de faţă că, din păcate, blestemul Zânei rele nu va putea fi niciodată ridicat cu totul nici de ea nici de nimeni altcineva din lume, însă va putea fi preschimbat. Zâna Liliacului îi linişteşte pe părinţii prinţesei: Aurora nu va muri din cauza înţepăturii, ci va adormi pentru o sută de ani, după care, de peste mări şi ţări, va sosi un prinţ, care va trece plin de curaj prin mrejele Zânei Carabosse, o va săruta pe frumoasa prinţesă adormită şi va ridica astfel vraja.

După plecarea ursitoarelor, regele cheamă straja şi-i dă poruncă să vestească în toată ţara că, începând din acea zi, în fiecare an, în ziua aniversării Aurorei, nimeni nu va avea voie să lucreze cu andrelele.

ACTUL AL II-LEA

Tabloul I O altă sală din palatul regelui

Au trecut 16 ani. Aurora îşi serbează ziua de naştere. Înainte de intrarea ei în sala de bal, Catalabutte îi întâmpină pe oaspeţii care, în aşteptarea prinţesei, cântă şi dansează. Sosesc şi cavaleri din toate colţurile lumii, pentru a cere mâna Aurorei. Îşi face apariţia şi prinţesa, pe care cavalerii o invită la dans.

În toiul petrecerii, apar trei ţărăncuţe care aduc flori sărbătoritei. Una dintre ele este Carabosse. Fără să bănuiască nimic, Aurora primeşte darul lor, se bucură şi arată florile invitaţilor. Deodată, spre marea spaimă a întregii curţi, Aurora se înţeapă în andreaua ascunsă între florile aduse de Carabosse şi îşi pierde cunoştinţa. În acest moment, vrăjitoarea apare sub adevărata ei înfăţişare, strălucind de satisfacţie că şi-a putut duce la îndeplinire prezicerea. Cavalerii se grăbesc s-o prindă, însă, la un semn al ei, rămân pironiţi locului. După plecarea Zânei rele, regele şi regina ăşi culcă fiica pe un pat. Îşi face apariţia Zâna Liliacului, care le aminteşte că prinţesa trebuia să se rănească, dar că nu va muri, ci doar va adormi vreme de un veac, până la sosirea prinţului menit s-o readucă la viaţă. Zâna Liliacului îi adoarme pe toţi curtenii şi, adresându-se forţelor naturii, acoperă întregul palat cu verdeaţă, apoi se îndepărtează uşor.

ACTUL AL III-LEA

Tabloul I Terasa unui castel de vânătoare

Prinţul Désiré, înconjurat de nobili şi doamne, se pregăteşte pentru vânătoare. Visător, prinţul păşeşte agale. În preajma unui lac, în calea tânărului rămas în urma suitei iese Zâna Liliacului. Ea îşi lasă la marginea apei barca în care a sosit şi, apropiindu-se de prinţ, începe să-i descrie neasemuita întâmplare a fetei care îl aşteaptă pe acela care o va trezi din somnul vecin cu moartea. Sorocul s-a împlinit, veacul de somn îşi deapănă ultimele zile.

Tabloul II Viziunea

La un semn al Zânei Liliacului, sub privirea uimită a prinţului apare, plutind din depărtare, Aurora, părând că se apropie înconjurată de zânele pădurii. După ce viziunea insuflată de Zână se risipeşte, Désiré, profund tulburat, o roagă să-l conducă la palatul prinţesei din pădurea fermecată.

Tabloul III Castelul vrăjit

Prinţul şi Zâna Liliacului au ajuns în faţa palatului din pădurea adormită. La porţile lui străjuieşte Carabosse cu suita ei. Între prinţul Désiré şi vrăjitoare se dă o scurtă luptă, din care prinţul iese învingător. Intrat în palat, Désiré găseşte curtea încremenită într-un somn adânc. În iatacul ei, o găseşte pe însăşi prinţesa Aurora. Chipul ei este la fel de fraged ca acum 100 de ani când a adormit. La sărutul prinţului, Aurora se trezeşte ca şi cum ar fi fost doar aţipită. Întreaga vrajă este spulberată. Curtenii revin la viaţă şi se privesc miraţi.

În bucuria generală, regele îi mulţumeşte din inimă prinţului şi, drept semn al preţuirii sale, îi oferă mâna Aurorei.

Tabloul IV Nunta

În sunetele triumfale ale muzicii, întreaga curte îşi face apariţia, în frunte cu regele şi regina. În sală intră şi logodnicii, privind uimiţi în jurul lor. De pe alte meleaguri au sosit la nuntă oaspeţi de vază:  Motanul Încălţat, Prinţesa Florina şi Pasărea Albastră, Scufiţa Roşie şi Lupul, Cenuşăreasa şi Prinţul ei. Oricât de triste şi încâlcite ar fi, poveştile se sfârşesc întotdeauna cu bine.