Concursul internaţional de Balet de la Varna

Din doi în doi ani, timp de două săptămâni, Varna, regiunea cu cele mai populare staţiuni din Bulgaria, devine capitala mondială a baletului. Chiar în această perioadă, la Varna este în plină desfăşurare una dintre cele mai prestigioase competiţii de balet la nivel mondial – Concursul internaţional de Balet, ajuns la ediţia cu numărul 26. Evenimentul, care a început pe 15 iulie, se va încheia miercuri, 30 iulie, cu o gală extraordinară, intitulată, sugestiv, „Întâlnire între generaţii”. Anul 2014 marchează, totodată, aniversarea a cinci decenii de la prima ediţie a competiţiei dedicate tinerilor balerini. De-a lungul celor 25 de ediţii, pe scena Teatrului in aer liber din Varna au evoluat peste 2.500 de balerini din 40 de ţări. Citește în continuare „Concursul internaţional de Balet de la Varna”

Anunțuri

Gala Concursului Internațional de Balet de la Moscova 2013

Între 1o și 19 iunie a avut loc una dintre cele mai prestigioase competiții de balet la nivel mondial, Concursul Internațional de Balet de la Moscova, ajuns anul acesta la cea de-a 12-a ediție. În juriul prezidat de maestrul Iurii Grigorovici s-au numărat, în 2013, și două din stelele baletului la acest moment: Svetlana Zaharova (Teatrul Bolșoi) și Uliana Lopatkina (Teatrul Mariinsky).

Gala concursului ce a reunit unii dintre cei mai buni tineri balerini ai momentului s-a desfășurat în superba sală istorică a Teatrului Bolșoi.

 

 

Romania International Ballet Competition – Mangalia 2013

Romania International Ballet Competition, singurul concurs de dans clasic și contemporan de la malul Mării Negre, găzduit de orașul Mangalia, ajunge anul acesta la cea de-a șasea ediție. Între 8 și 14 iulie, balerini și balerine cu vârste cuprinse între 12 și 24 de ani, elevi și studenți ai liceelor de coregrafie din țară sau ai academiilor de balet din lume, sunt invitați de Asociația Culturală Daria’s să participe la o competiție internațională și să se bucure, în același timp, de o vacanță de 5 zile, în plin sezon estival, pe litoralul românesc.

Evenimentul Romania International Ballet Competition va aduce baletul în stradă, prin spectacolele în aer liber din fiecare seară, pe toată durata festivalului. Anul acesta, fostul Festival al Tânărului Dansator a trecut printr-un proces de rebranding, primind numele Romania International Ballet Competition și orientându-se către categoria balerinilor profesioniști. Cei mai buni tineri balerini au șansa de a câștiga burse de studiu la academii de balet din Europa (Monica Loughman Ballet – Dublin, Irlanda; Accademia Internazionale Coreutica – Florența, Italia; Scuola The Studio – Bari, Italia; Ballett Tanz Akademie Bonivento Dazzi – Regensburg, Germania), dar și premii generoase în bani (între 1.000 de euro pentru categoria 12-14 ani și 6.400 euro pentru categoria 19-24 de ani).

Înscrierile pentru Romania International Ballet Competition – Mangalia 2013 continuă până pe 31 mai. Detalii despre repertoriu, regulament și condiții de participare puteți găsi pe platforma asociației, www.ribc.ro. Festivalul se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, Casa de Cultură Mangalia și Autoritatea Națională pentru Turism.

Prix de Lausanne

Creat în 1973, Prix de Lausanne este o competiţie internaţională anuală, destinată tinerilor dansatori cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Misiunea concursului este descoperirea, promovarea şi susţinerea celor mai talentaţi tineri dansatori din lumea întreagă. De-a lungul timpului, din juriul Prix de Lausanne au făcut parte Natalia Bessmertnova, Yvette Chauviré, Gabriela Komleva, Pierre Lacotte, Mihail Lavrovski, Olga Lepeşinskaya, Alicia Markova, Ekaterina Maksimova, John Neumeier, Elisabeth Platel, Ludmila Saharova sau Ethan Stiefel. Printre profesorii care au îndrumat paşii concurenţilor s-au regăsit Gigi Căciuleanu, Cynthia Harvey, Gilbert Mayer, Sergiu Ştefanschi. Printre laureaţi s-au numărat Alessandra Ferri (1980), Darcey Bussell (1986), Julie Kent (1986), José Martinez (1987), Carlos Acosta (1990), Diana Vişniova (1994), Alina Cojocaru (1997), Maria Kocetkova (2002), Dinu Tamazlacaru (2002).

Alessandra Ferri, prim-balerina a Teatrului Scala din Milano, una dintre laureatele celebre ale Prix de Lausanne, în „Romeo şi Julieta” (sursa: myspace.com)

Iniţiativa celebrului concurs de balet le-a aparţinut lui Philippe Braunschweig, soţiei sale, Elvira şi Rosellei Hightower, care au avut ideea organizării unei competiţii pentru tinerii dansatori în 1972. Apoi, Maurice Béjart s-a alăturat şi el colegilor săi de breaslă. Împreună, coregrafii au decis să ofere fiecare laureaţilor câte o bursă de studiu la diversele şcoli de balet conduse de ei, adică un an la Mudra Bruxelles (Maurice Béjart) sau la Centrul Internaţional al dansului de la Cannes (Rosella Hightower). Pentru a conferi concursului mai multă greutate, Philippe Braunschweig a cerut şi sprijinul unei prestigioase instituţii de învăţământ, Royal Ballet School de la Londra, care s-a alăturat iniţiativei şi s-a angajat să ofere o bursă. Citește în continuare „Prix de Lausanne”