„La Fille mal gardée”, baletul al cărui titlu a fost tradus la noi fie ca „Fata rău păzită”, fie ca „Precauțiuni inutile”, este o lucrare pe care specialiștii o consideră fundamentală pentru perioada istorică în care a fost alcătuit repertoriul consacrat de balet, rămas până astăzi în actualitate.
Compozitorul baletului, Louis-Joseph-Ferdinand Hérold (1791-1833), aparține generației de artiști a căror operă a fost influențată de ideile Revoluției franceze și al căror stil poartă pecetea naturaleții și simplității melodice impuse de avântul acestei mari mișcări sociale. Deși mai puțin cunoscut melomanilor, Hérold a fost un muzician de mare talent și un pianist virtuoz foarte iubit în epocă, apreciat de publicul vremii pentru muzica sa plină de eleganță și grație, care corespundea, în Franța, stilului impus de bel canto-ul italian. Înclinația compozitorilor francezi precum Hérold pentru arta baletului este firească, dacă ne gândim la tradiția începută în perioada clasicismului de Jean Baptiste Lully și Jean Philippe Rameau. Așa cum genul opéra comique înlocuise tragediile lirice, tot așa baletele de tipul „La Fille mal gardée” au adus pe scenă o lume cu totul diferită de cea din vechile balete de curte.
„La Fille mal gardée” precede „Giselle”, creația considerată apoteoza baletului romantic. „La Fille mal gardée” a fost prezentat pentru prima dată chiar în 1789, anul Revoluției franceze, iar prima versiune muzicală a baletului a fost un simplu aranjament al unor melodii populare franceze de către un muzician rămas anonim până în zilele noastre. Libretul și coregrafia originale îi aparțin lui Jean Dauberval (1742-1806), unul dintre discipolii lui Jean Georges Noverre. Dauberval a creat, prin „La Fille mal gardée”, un nou gen coregrafic: comedia dansată de factură realistă. În spiritul lui Noverre, acțiunea baletelor de acest gen se întemeia pe întâmplări din viața reală, pe simțiri și gânduri pline de adevăr omenesc. Dragostea triumfătoare dintre tinerii aparținând claselor sociale antagonice (de exemplu, iubirea dintre o fată înstărită și băiatul unui țăran sărac) ajunsese una dintre temele predilecte nu numai în opera comică, ci și în noul gen de balet.
După dispariția lui Dauberval, ideile sale au fost duse mai departe de elevul său cel mai de seamă, Jean Aumer (1744-1833). Pentru premiera pariziană a baletului „La Fille mal gardée”, care a avut loc la 17 noiembrie 1828, Aumer a solicitat compozitorului Louis-Joseph-Ferdinand Hérold o prelucrare a partiturii originale. Încă de la început, „La Fille mal gardée” s-a bucurat de mare succes, iar Fanny Elssler considera chiar că interpretarea rolului Lise era cea mai bună creație a ei (de altfel, „La Fille mal gardée” a fost spectacolul de adio al celebrei balerine, la 1 iulie 1842). În 1864, Peter Ludwig Hertel a compus o nouă partitură pe același subiect, folosită la reluarea baletului de către Marius Petipa și Lev Ivanov, în 1882, la Petersburg – de atunci datează și titlul „Precauțiuni inutile” (în rusă: „Тщетная предосторожность”), preluat și la noi, pentru versiunea coregrafică a Alexei Mezincescu, care s-a dansat la Opera Națională din București în anii ’80. Pe partitura lui Hertel au dansat atât Anna Pavlova, cât și Alicia Alonso.
Pentru premiera baletului de la Londra, din 1960, coregraful Frederick Ashton a folosit versiunea muzicală de la 1828, reorchestrată de dirijorul John Lanchbery. Criticul de balet Ivor Guest, colaborator al lui Frederick Ashton, a descoperit ulterior un pas de deux datând de la 1837, adăugat special pentru Fanny Elssler, dar și prima versiune a muzicii, folosită de Jean Dauberval în 1789. Din toate aceste surse, s-a născut partitura unui spectacol savuros, ce a rămas fidel viziunii primilor săi autori, reușind, în același timp, să captiveze publicul zilelor noastre.
***
Sursă: program de sală „Precauțiuni inutile”, 1980, Opera Română din București
Foto: Pinterest.com
Balet la superlativ 