Seară de balet pe Mezzo: „Marco Spada”, de la Teatrul Bolșoi

Mezzo le face un cadou frumos de Moș Nicolae tuturor iubitorilor de balet: în această seară, de la ora 21.30, este programat spectacolul „Marco Spada”, pe muzică de Daniel-François-Esprit Auber, prezentat de Teatrul Bolșoi de la Moscova în coregrafia originală a lui Joseph Mazilier (1857), revizuită de Pierre Lacotte.

În rolurile principale îi vom putea admira pe David Hallberg (Marco Spada), Evghenia Obrazțova (Angela), Olga Smirnova (Marchiza Sampietri), Simion Ciudin (Prințul Frederici) și Igor Tsvirko (Contele Pepinelli), cărora li se alătură soliștii și corpul de balet al Teatrului Bolșoi.

Versiunea actuală a baletului „Marco Spada”, creată special de coregraful Pierre Lacotte pentru Teatrul Bolșoi, a avut premiera în noiembrie 2013. Baletul povestește aventurile lui Marco Spada, un bandit cu suflet nobil care trece drept un aristocrat, în timp ce jefuiește Roma chiar sub ochii guvernatorului. Marco Spada are o fiică, Angela, pe care o crește într-un castel. Fără să bănuiască nimic despre viața dublă a tatălui și activitățile lui dubioase, Angela e preocupată numai de iubirea ei pentru Prințul Frederici. Intriga începe atunci când, în timpul unei plimbări prin pădure, guvernatorul Romei și fiica lui, Marchiza Sampietri, se rătăcesc și găsesc adăpost chiar în casa lui Marco Spada. Fata guvernatorului este îndrăgostită de contele Pepinelli, însă e logodită chiar cu Prințul Frederici… care sfârșește prin a se îndrăgosti de Angela, fiica banditului Spada. Aventurile se termină cu bine pentru cele două cupluri de îndrăgostiți, însă Marco Spada își sacrifică viața pentru fericirea tinerilor și este ucis de soldați în timpul unei lupte.

Cu o coregrafie complexă, cinci roluri mari create pentru tot atâția prim-balerini, cu ansamblul de balet aproape tot timpul pe scenă și cu mai multe schimbări de decor, baletul „Marco Spada”, cunoscut și sub titlul „Fiica banditului”, este un spectacol grandios, unic din punct de vedere tehnic și dramatic. Scenele de pantomimă și intriga incitantă – din care nu lipsesc eroinele răpite și neînțelegerile dintre îndrăgostiți – fac din „Marco Spada” un spectacol de balet ce nu trebuie ratat.

Pe Mezzo, baletul „Marco Spada” va mai fi difuzat pe 8 decembrie (ora 14.05), 17 decembrie (ora 10.30) și 20 decembrie (ora 10.30).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s