Instants précieux, primul parfum al brandului Repetto

REPETTO-PARFUM

Momentele de pregătire la cabină, când balerina se metamorfozează, clipele petrecute în culise, numărând cu înfrigurare secundele rămase până la intrarea în scenă… De cealaltă parte a cortinei, minutele ce par o eternitate pentru spectatorii care așteaptă să se stingă luminile și să înceapă magia… Toate acestea sunt Instants précieux, clipe prețioase imortalizate de casa Repetto într-un parfum care, prin gingășia aromei și aspectul diafan al recipientului, pare creat special pentru prințesa Aurora din „Frumoasa din pădurea adormită”.

Olivier Polge, creatorul parfumului, și-a dorit să obțină perfecțiunea prin autenticitate și simplitate. A conceput parfumul ca un buchet de emoții și senzații: un văl din satin care mângâie pielea, grația desăvârșită a mișcărilor unei balerine… Cu note florale, precum cele de flori de cireș, de portocal și de trandafir, dar și cu o subtilă notă vanilată, Instants précieux, primul parfum Repetto, te învăluie cu delicatețe, asemenea unei infinite panglici satinate. 

Parfumul este conținut într-un flacon rafinat, ce amintește de eleganța unui arabesque executat impecabil de o prim-balerină. Cu o delicată nuanță rosé, flaconul este ornat cu o panglică din satin, purtând inițiala brandului Repetto, care se mulează perfect pe gâtul recipientului, asemenea unui pantof de dans pe glezna balerinei.

Parfumul Instants précieux de la Repetto este disponibil în varianta Eau de Toilette la 30 ml, 50 ml și 80 ml.

Imaginea campaniei pentru parfumul Instants précieux este Dorothée Gilbert, danseuse étoile a Operei din Paris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s