Baletul romantic: Marie Taglioni

Marie Taglioni, creatoarea rolului Silfida, este fiica lui Filippo Taglioni (1777-1871), creatorul așa-numitului ballet blanc, genul coregrafic cu ființe imaginare și aeriene.
Marie Taglioni, „Silfida”
(sursa: English Wikipedia user Mrlopez2681)
Născută la 23 aprilie 1804, la Stockholm, a crescut în agitația călătoriilor continue, la care o sileau turneele tatălui său. În ființa sa firavă, care pe scenă, în costumul alb și transparent, părea ireală, ca o apariție de vis ivită din cețurile nordului, Marie Taglioni reunea sentimentalitatea scandinavă cu pasiunea italiană. Asupra spectatorilor răspândea un farmec pătrunzător, ce părea a fi de aceeași natură ca al spiritelor elementare pe care le întruchipa.
Fără să fie frumoasă, avea un gât lung și flexibil, capul mic și umerii căzuți; picioarele sale erau lungi ca și brațele, iar mâinile subțiri și alungite. Uneori încrucișa brațele pe piept și acest gest, învățat de la tatăl ei, ca să le ascundă lungimea, a rămas de-a lungul timpurilor unul dintre cele mai frumoase în arta coregrafică.
Însoțindu-l pretutindeni pe tatăl ei, Marie Taglioni apare prima oară la Viena, la 10 iunie 1822, în rolul principal din baletul „Sărbătoarea nimfei la curtea Terpsihorei”, al cărui autor era Filippo Taglioni. După ce călătorește în Italia și Germania, pleacă în 1827 la Paris, unde cucerește publicul dansând în „Sicilianul” și „Cenușăreasa”. În „Robert Diavolul” (1831) a interpretat rolul stareței mănăstirii Sainte-Rosalie, care conducea cortegiul surorilor sale întru credință, spirite fantomatice, învăluite în tăcere, ce-și purtau povara remușcărilor. Prin caracterul imaterial imprimat acestui personaj, a produs o senzație neînchipuită.
Baletul „Silfida” a fost un inepuizabil succes pentru Marie Taglioni, pe toate scenele pe care l-a interpretat, la Londra în același an [1832], ca la Sankt Petersburg, unde l-a însoțit pe tatăl ei în 1837. A mai apărut și în alte lucrări de același gen: „Le Dieu et la bayadère”, după o baladă de Goethe, cu muzica de François Auber, coregrafie de Taglioni, „Nathalie ou la laitière suisse” (1832), „La Révolte au sérail” (1833), „Brezilia ou la tribu des femmes” (1835), „La Fille du Danube” (1836), dar nici unul dintre aceste spectacole nu s-a legat de numele său ca „Silfida”.
La Sankt Petersburg, la Teatrul Mariinsky, unde a activat până în anul 1842, a creat „La Gitana” (1838), în care a exprimat povestea unei fetițe spaniole furate de țigani, și „Ombra” (1839), unde, interpretând rolul unei fantome care se amestecă printre dansatorii munteni, dar vizibilă numai pentru iubitul ei, a introdus un pas de trois, folosit apoi și în „Silfida”. Impresia pe care a făcut-o asupra spectatorilor ruși a fost zguduitoare și Herzen [Aleksandr Ivanovici Herzen, 1812-1870, prozator, filosof si democrat-revoluționar rus] spunea că o privea printre lacrimi.
După 27 de ani de carieră, la vârsta de 45 de ani, Marie Taglioni a renunțat la scenă și s-a retras la vila sa de lângă lacul Como. În 1859 a acceptat să exercite funcția de inspectoare a dansului la Opera din Paris, apoi, în 1871, a primit să dea lecții la Londra. În 1884 se stinge din viață la Marsilia, fără să fi fost uitată de miile de spectatori pe care îi fermecase în atâtea rânduri.
(sursă: fragmente din volumul „Istoria baletului”, autori: Tilde Urseanu, Ion Ianegic, Liviu Ionescu, București, Editura  Muzicală, 1967, pp. 91-94)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s