Prix de Lausanne

Creat în 1973, Prix de Lausanne este o competiţie internaţională anuală, destinată tinerilor dansatori cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Misiunea concursului este descoperirea, promovarea şi susţinerea celor mai talentaţi tineri dansatori din lumea întreagă. De-a lungul timpului, din juriul Prix de Lausanne au făcut parte Natalia Bessmertnova, Yvette Chauviré, Gabriela Komleva, Pierre Lacotte, Mihail Lavrovski, Olga Lepeşinskaya, Alicia Markova, Ekaterina Maksimova, John Neumeier, Elisabeth Platel, Ludmila Saharova sau Ethan Stiefel. Printre profesorii care au îndrumat paşii concurenţilor s-au regăsit Gigi Căciuleanu, Cynthia Harvey, Gilbert Mayer, Sergiu Ştefanschi. Printre laureaţi s-au numărat Alessandra Ferri (1980), Darcey Bussell (1986), Julie Kent (1986), José Martinez (1987), Carlos Acosta (1990), Diana Vişniova (1994), Alina Cojocaru (1997), Maria Kocetkova (2002), Dinu Tamazlacaru (2002).

Alessandra Ferri, prim-balerina a Teatrului Scala din Milano, una dintre laureatele celebre ale Prix de Lausanne, în „Romeo şi Julieta” (sursa: myspace.com)

Iniţiativa celebrului concurs de balet le-a aparţinut lui Philippe Braunschweig, soţiei sale, Elvira şi Rosellei Hightower, care au avut ideea organizării unei competiţii pentru tinerii dansatori în 1972. Apoi, Maurice Béjart s-a alăturat şi el colegilor săi de breaslă. Împreună, coregrafii au decis să ofere fiecare laureaţilor câte o bursă de studiu la diversele şcoli de balet conduse de ei, adică un an la Mudra Bruxelles (Maurice Béjart) sau la Centrul Internaţional al dansului de la Cannes (Rosella Hightower). Pentru a conferi concursului mai multă greutate, Philippe Braunschweig a cerut şi sprijinul unei prestigioase instituţii de învăţământ, Royal Ballet School de la Londra, care s-a alăturat iniţiativei şi s-a angajat să ofere o bursă.

Prima ediţie a concursului de balet de la Lausanne a avut loc între 19 şi 21 ianuarie 1973, în sala arhiplină a Teatrului municipal din pitorescul oraş elveţian. Juriul prezidat de Rosella Hightower a acordat două burse în valoare de 5000 de franci elveţieni. Ediţia din anul următor nu se va bucura de acelaşi succes: Teatrul municipal se dovedeşte a fi prea mic, juriul nu are criterii de selecţie clare, publicul îşi pierde răbdarea în aşteptarea rezultatelor finalei.

José Martinez, danseur étoile al Operei din Paris, laureat al Prix de Lausanne, în variaţie din baletul „Esmeralda”

Situaţia se schimbă începând cu 1975, când competiţia intră pe un făgaş bun, îşi afirmă identitatea şi ia amploare. În acel an, concursul se desfăşoară la Teatrul Beaulieu. Juriul, care numără de acum 11 membri (la primele ediţii număra 7 membri), introduce un sistem eficient de evaluare, iar la bursele de studiu se adaugă mai multe premii, precum premiul pentru cel mai bun reprezentant al Elveţiei şi premiul pentru cea mai bună coregrafie proprie. În anii ce vor urma, datorită rigurozităţii selecţiei, juriului exigent şi calităţii organizării, Prix de Lausanne se va impune, încet-încet, în universul dansului. Încă din 1974, finala este transmisă anual de Télévision suisse romande şi preluată pe întreg continentul european. La rândul său, postul de televiziune japonez NHK preia şi el evenimentul, oferindu-l publicului din Ţara Soarelui Răsare.

Printre provocările cărora concursul a trebuit să le facă faţă în aceşti primi ani s-au numărat respectul faţă de diversitatea participanţilor în termeni de origine şi formare şi nevoia de permanentă adaptare la evoluţia lumii dansului. Unii dintre participanţi erau foarte buni şi aveau deja multe din datele necesare pentru a intra de îndată în viaţa profesională. În acest sens, în anul 1980 este instituit un premiu profesionist. Apoi, cum în repertoriul celor mai multe companii de dans existau creaţii coregrafice contemporane, începând cu 1984, printre probele eliminatorii este introdusă şi o lecţie de dans contemporan. Doi ani mai târziu, pentru a oferi şanse egale tuturor candidaţilor (atât celor care studiază în şcolile cu tradiţie, cât şi celor provenind din şcoli private), regulamentul este modificat: din acel moment, o treime dintre semifinalişti trebuie să fie elevi ai şcolilor particulare.

Competiţia îşi consolidează statutul internaţional odată cu invitarea în juriu a unor coregrafi renumiţi, precum John Neumeier sau Heinz Spoerli. Concursul va fi însoţit de evenimente conexe, printre care patru spectacole excepţionale: „Copiii de pe Strada Teatrului”, sub patronajul Prinţesei Grace de Monaco (1977), Gala Maurice Béjart (1980), Gala Rosella Hightower (1982) şi Gala John Neumeier (1984). Numărul participanţilor a crescut constant, de la ediţie la ediţie: de la aproximativ 30 în 1973 la peste 100 douăzeci de ani mai târziu.

Alina Cojocaru, prim-balerină a Royal Opera House de la Londra, laureată a Prix de Lausanne, în variaţie din „Ceaikovski Pas de deux”

De-a lungul istoriei sale, Prix de Lausanne a „călătorit” în afara graniţelor Elveţiei de trei ori: New York (1985), Tokyo (1989) şi Moscova (1995). De fiecare dată, formula a fost aceeaşi: probe eliminatorii în vederea semifinalei, organizate la Lausanne pentru candidaţii din Europa, în paralel cu probele eliminatorii din ţara unde urma să se desfăşoare concursul. De menţionat că, înainte de căderea zidului Berlinului, Prix de Lausanne, instituţie privată, nu putea primi candidaţii sovietici.

Începând cu 1998, noua echipă de organizare va apela la coregrafi tineri dispuşi să realizeze variaţiile obligatorii de dans contemporan. Prezenţi la Lausanne în săptămâna concursului, coregrafii îi ajută pe elevi să se adapteze la cerinţele dansului contemporan, dar şi să descopere faţete noi ale propriei personalităţi. În 2000 este instituit un premiu pentru cea mai bună interpretare a unei variaţii contemporane, constând într-un stagiu de dans contemporan într-o şcoală de prestigiu. În acelaşi an este introdus sistemul de îndrumare individuală în vederea pregătirii variaţiilor clasice. Candidaţii repetă, fiecare, cu o stea a baletului, care are misiunea de a-i ajuta să se dezvolte în plan artistic, dat fiind că, până la acel moment, profesorii acordau prioritate mai degrabă aspectului tehnic al variaţiilor. Pentru ca toţi participanţii să profite la maximum de săptămâna de concurs, candidaţilor care nu sunt selectaţi li se dă posibilitatea să urmeze cursuri de dans şi să discute cu membrii juriului despre aptitudinile lor de a deveni balerini profesionişti. Cât despre cei mai buni candidaţi, aceştia au şansa să primească un stagiu de pregătire într-una dintre companiile de balet partenere.

Din 2004 a intrat în vigoare un nou sistem de notare. Înainte, evaluarea se făcea, în principal, în baza aptitudinilor fizice şi tehnice ale candidaţilor. Acum, juriul evaluează potenţialul de ansamblu al tinerilor balerini. Printre criterii se numără capacitatea candidatului de a-şi afirma individualitatea, capacitatea de înţelegere şi de reproducere a unor mişcări complexe, sensibilitatea muzicală şi artistică. Astfel, un candidat care nu pare să deţină încă toate atu-urile tehnice, dar care dă dovadă de aşa-numita „inteligenţă a gestului”, poate demonstra un mai mare potenţial să devină balerin profesionist decât un candidat excepţional din punct de vedere tehnic, dar a cărui interpretare este lipsită de înţelegerea esenţei mişcării.

Diana Vişniova, prim-balerină a Teatrului Mariinsky, laureată a Prix de Lausanne, în „Carmen”, coregrafia Roland Petit (sursă: aboutballet.net)

Procedura de selecţie a fost modificată cu ocazia celei de-a 34-a ediţii. Candidaţii nu mai trebuie să se deplaseze până la Lausanne pentru a participa la prima etapă de selecţie, ci pot trimite o înregistrare video. Concursul devine astfel accesibil şi tinerilor talentaţi care nu dispun de mijloacele financiare necesare deplasării la Lausanne. Începând cu 2007, vârsta limită maximă de participare creşte cu un an (18 ani şi 11 luni), ceea ce va face posibilă împărţirea concurenţilor în două categorii de vârstă (15-16 ani şi 17-18 ani), fiecare cu propriile criterii de evaluare a aptitudinilor tehnice şi artistice.

Premiile acordate la Prix de Lausanne: trei/patru Burse de studiu la o prestigioasă şcoală de balet, trei/patru Burse de pregătire (rezervate candidaţilor cu vârsta minimă 17 ani) într-o mare companie de balet, Premiul pentru cel mai bun reprezentant al Elveţiei – acordat celui mai bun finalist elveţian sau unui finalist care nu este elveţian dar care trăieşte în Elveţia/studiază de cel puţin 3 ani la o şcoală de balet din Elveţia, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei variaţii contemporane – constând într-un stagiu de dans contemporan la o şcoală de renume.

(Sursa: Prixdelausanne.org)

Preluarea textului din această postare se poate face doar cu acordul meu şi implică citarea sursei şi inserarea unui link către blogul Balet la superlativ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s