Felicia Serbanescu: Arta va contribui la salvarea sufletelor lumii

Inainte de toate, doresc sa ii multumesc domnului Daniel Focsa, care mi-a dat permisiunea sa postez pe blogul meu interviul luat de dumnealui Feliciei Serbanescu, prim-balerina a Teatrului de Opera si Balet „Oleg Danovski” din Constanta. Un interviu distins, cu o artista remarcabila, profund convinsa de misiunea ei si de menirea artei in general… Este un document cu atat mai pretios cu cat ocaziile ce li se ofera artistilor nostri balerini de a se dezvalui publicului devin din ce in ce mai rare… De cand „bat” internetul in cautare de informatii, nu am putut sa nu remarc interesul viu pe care presa rusa, de exemplu, il acorda balerinilor rusi si locul pe care il ocupa arta baletului in mass-media ruse. Este adevarat, in Rusia baletul este vazut ca o arta nationala, iar balerinii sunt priviti, indraznesc sa spun, ca un bun de patrimoniu. Insa si noi avem o scoala de balet cu traditie, care a dat si continua sa dea nume de valoare internationala. Cum sa ii atragem pe tineri (si nu numai) spre aceasta arta, spre salile de spectacol, spre muzica buna, spre frumusetea si armonia miscarii, daca nu ii aducem aproape de ei pe oamenii care sunt cei mai in masura sa le vorbeasca despre ea?… Pentru ca, slava Domnului, si in acest domeniu avem cu ce si cu cine ne mandri: de la Floria Capsali si Oleg Danovski la Ileana Iliescu, Alexa Mezincescu, Magdalena Popa, Aurora Rotaru, Gabriel Popescu, Marinel Stefanescu, Ioan Tugearu si atatia altii, ajungand la mai tanara generatie: Alina Cojocaru, Simona Noja, Corina Dumitrescu, Simona Somacescu, Felicia Serbanescu…

“Mi-a plăcut să iubesc, să urăsc şi să mor pentru un ideal”

Interviu cu Felicia Şerbănescu, prim-balerină a Teatrului de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa (sursa)

(sursa: daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com)

Daniel Focşa: Doamnă Felicia Şerbănescu, deşi nu mi-am propus să încep cu un elogiu, uneori admiraţia îl face inevitabil: de peste 25 de ani, vă identificaţi în mod strălucit cu baletul constănţean (şi, poate, ar trebui să spun: românesc). Cum a început totul, care au fost primii paşi ?

Felicia Şerbănescu: Primii ”paşi” au fost evident tot paşi de dans, de mică dansam mereu, chiar daca nu am avut un exemplu în familie, iar când am văzut la televizor un ansamblu de balerine care ”pluteau” deasupra scenei în vârfurile degetelor pe muzica unui vals, m-au fascinat şi încă de atunci am ştiut că asta am să fac şi eu, să ofer frumuseţe, fericire şi fascinaţie tuturor. Părinţii mei nu au avut linişte până nu m-au dus la şcoala de balet din Cluj-Napoca, unde am studiat cu pedagogi minunaţi. Am absolvit acel prestigios liceu după nouă ani (din clasa a IV-a până la final).

DF: După terminarea liceului de coregrafie din Cluj, cum a fost întâlnirea cu scena constănţeană şi cu maestrul Oleg Danovski ? Care a fost prima impresie pe care v-a făcut-o, cum îl percepeaţi atunci, ca foarte tânără balerină ?

Felicia Şerbănescu: Compania din Constanţa imi era cunoscută încă de la înfiinţarea ei în 1979, din spectacolele pe care le prezentau în staţiunile de pe litoral şi din oraş (fiind născută la Mangalia îi urmăream în timpul vacanţelor). Pe maestrul Danovski l-am cunoscut la diverse competiţii care aveau loc între şcolile de balet, cea din Bucureşti şi cea din Cluj, singurele la acea ora în ţară. În 1983, când eu am terminat liceul, am plecat direct la concursul internaţional de balet de la Varna, unde au mai participat şi dansatori ai Operei Române din Bucureşti, elevi ai şcolii din Bucureşti şi dansatori din compania de la Constanţa. Acolo bineînţeles era şi maestrul Oleg, care după competiţie m-a adus cu maşina personală la Constanţa pentru a ma angaja la compania dânsului, de-acum celebră. În primii ani am stat prea puţin în Constanţa, călătoream foarte mult în turnee, dar publicul era dornic de balet clasic şi contemporan şi ne primea cu căldură şi cu bucurie de fiecare dată la întoarcerea acasă. Scena teatrului Fantasio era improprie pentru ”Lacul lebedelor” de exemplu, dar noi eram toţi tineri, dornici de afirmare şi nu puneam preţ prea mare pe condiţiile avute. Din 1985 ne-am mutat sediul spectacolelor la Casa de cultură, o scenă mare, dar friguroasă iarna şi călduroasă vara.

În prima perioadă, pe lângă turnelele din străinătate (care durau cam şase luni pe an) erau minunate deplasările estivale în staţiunile de pe litoral, unde dansam aproape în fiecare seară şi ne bucuram de aprecierea publicului din ţară dar şi a celui din străiănatate, care de-acum ne cunoştea din oraşele lor germane, olandeze, franceze…

Pe maestrul Danovski l-am perceput, ca elevă, foarte exigent şi de neatins ca postură profesională, însă ca balerină în compania dânsului, un om extraordinar cu care am interacţionat perfect (doar era un perfectionist) de la prima colaborare. Se simţea în sală, când lucra cu mine, că iubeşte dansul mai mult decât orice şi mi-a insuflat şi mie această dragoste inconturnabilă, dacă mai era nevoie. Mi-a acordat multă încredere încă de la început şi mi-a confirmat încă o dată ca pornisem pe un drum presărat cu sacrificii dar minunat şi plin de satisfacţii. Îmi spunea că „o balerină trebuie sa stea în pointe mereu, şi când este acasă, chiar şi când este în bucătărie”; glumea bineînţeles. Era un OM fantastic, ca şi opera lui.

(sursa: daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com)

DF: În continuarea răspunsului dumneavoastră, pentru că Oleg Danovski este încă atât de viu şi de prezent – o prezenţă aproape fizică, aproape tangibilă – aş vrea să vă întreb în ce mod şi în ce măsură a contribuit el la formarea dumneavoastră ca balerină, ca artistă.

Felicia Şerbănescu: Maestrul Oleg a contribuit la formarea mea ca balerină acordându-mi încredere şi distribuindu-mă în roluri principale din baletele mari chiar în primii ani de la angajarea mea la companie. Lucrul cu maestrul Oleg era o lecţie pentru tot ce implica un spectacol: regie, actorie şi bineînţeles perfecţiune în dans. Punea accent pe acurateţea specifică dansului clasic dar era fascinat de trăirile fiecărui dansator în parte şi lucra mult la emoţia pe care o transmiteam. A fost renumit de-a lungul carierei pentru rolurile de compoziţie pe care le-a interpretat genial, de aceea nu precupeţea niciun moment şi se transpunea grozav în orice rol, fie el de motan, papuşar sau prinţ.

Am devenit un artist complex cu fiecare rol pe care-l interpretam din repetoriul clasic (cam 12-13 roluri titulare) dar şi întâlnind coregrafi de dans contemporan care mi-au încredinţat partituri coregrafice în creaţiile lor: Gigi Căciuleanu, Sergiu Anghel, Ioan Tugearu, Daniel Meja, Vava Ştefănescu. Am în repertoriu două dintre lucrările de referinţă ale coregrafului Maurice Béjart încredinţate personal de maestrul francez.

Ca personalitate artistică m-am definit singură sau mai bine zis am fost înzestrată de natură cu talent, perseverenţă, pasiune şi toate acestea au făcut ca drumul spre glorie să fie mai uşor.

DF: Dintre creaţiile unor compozitori ca Ceaikovski, Minkus, Delibes, Adam, Saint-Saëns… (şi ne vom referi acum doar la baletul clasic) aveţi vreun rol preferat ? Un rol care să vă vină „ca o mănuşă”, care sa exprime cel mai bine personalitatea, „eul” dumneavoastră ?

Felicia Şerbănescu: Am debutat cu rolul ”Frumoasei din pădurea adormită”, Aurora, şi mi-a adus mari satisfacţii la cei 19 ani pe care-i aveam. Din creaţia ceaikovschiană am mai dansat si în celelalte balete şi m-am regăsit în toate rolurile din: ”Spărgătorul de nuci” – Maşa, ”Lacul lebedelor” – dublul rol Odette-Odille, pe care l-am dansat la maturitatea mea artistică (35 de ani) şi cu o imensă plăcere. Dacă ne referim la Minkus, rolul care mi-a plăcut foarte mult este Kitri din baletul ”Don Quijote”, rol despre care spunea maestrul Danovski că este montat pentru mine. Dacă vorbim de Adam, rolul titular din baletul ”Giselle” mi-a fost foarte drag, la fel şi rolul Esmeraldei din ”Cocoşatul de la Notre Dame”, iar Julieta din baletul ”Romeo şi Julieta” de Prokofiev l-am simţit cel mai aproape de personalitatea mea, cel mai complex, mi-a plăcut să iubesc, să urăsc şi să mor pentru un ideal. Dintre creaţiile lui Prokofiev am mai dansat Cenuşăreasa din baletul omonim, iarăşi un rol frumos. Dintre baletele lui Delibes am dansat ”Coppelia”, rolul titular, Swanilda, un rol vesel şi plin de viaţă. Spectacolul ”Coppelia” a fost montat de maestrul Danovski la Constanţa şi a lucrat mult cu mine în acea perioadă, era fantastic când îi arăta fiului dânsului, Oleguţ, cum să interpreteze rolul lui Coppelius (păpuşarul). Ulterior am mai dansat acel rol şi-n versiunea originală de la Paris, montat de Wilfriede Piollet şi Jean Guizerix, stele ale baletului mondial (tot la Constanţa, dar 10 ani mai târziu decât prima versiune).

Capodopera lui Saint-Saëns, ”Lebăda”, am dansat-o la prima comemorare a maestrului, şi nu numai. Am simţit că aşa imi pot exprima cel mai bine durerea, dansând «Moartea Lebedei» în memoria celui care a fost dirijorul de lebede cum bine spune titlul unei cărţi.

Toate rolurile mele au fost parte din mine şi m-au făcut să ma transpun în locul fiecărei eroine şi să mă simt minunat atunci când le-am dat viaţă pe scenă. În fiecare dintre ele am lăsat o parte din sufletul meu şi le-am iubit, le-am iubit.

DF: Când sunteţi pe scenă, simţiţi emoţia publicului, bătăile de inimă din sală ?

Felicia Şerbănescu: Întotdeauna când sunt pe scenă simt emoţia publicului care trăieşte la aceeaşi intensitate ca şi mine rolurile pe care le interpretez. Publicul simte onestitatea artistului şi percepe uşor ceea ce eu îi transmit prin dansul meu, astfel că bătăile inimilor noastre vibrează la unison. De fiecare dată am simţit că se creează acea ”legatură” şi de câteva ori chiar că s-a oprit timpul în loc în toiul aplauzelor furtunoase.

A existat un moment în cariera mea când m-am accidentat pe scenă în timpul actului al III-lea al baletului ”Lacul lebedelor” şi nu am mai putut continua spectacolul deoarece mi s-a rupt total tendonul lui Ahile la piciorul stâng, iar publicul a reacţionat foarte călduros şi mult timp după aceea a fost interesat de cum a decurs operaţia şi recuperarea, iar la revenirea mea pe scenă după şase luni au fost mai mult decât nerabdători să mă primească cu vii aplauze şi ovaţii.

Maestrul Ştefan Bănică din Bucureşti imi zicea la competiţia de la Varna în 1983, că sunt înzestrată cu caldură şi trec cu uşurinţă rampa scenei cucerind astfel publicul de la prima apariţie…

DF: …Pot spune că, dincolo de tehnica perfectă, am perceput şi eu, ca spectator, de fiecare dată când v-am văzut pe scenă, acea căldură, fascinaţie şi pasiune extraordinară care vă însoţesc dansul şi pe care le transmiteţi publicului. Şi asta, în baletul contemporan, nu mai puţin decât în cel clasic.

Aş vrea să vă întreb dacă este adevărat că aveţi o preferinţă pentru dansul contemporan.

Subiectul este vast, dar vă propun să evocăm măcar două nume importante: Gigi Căciuleanu, Maurice Béjart.

Felicia Şerbănescu: Iubesc toate genurile de dans în egală măsură, am fost educată în stilul dansului clasic dar mi-am dorit să pot dansa şi dans contemporan cu aceeaşi uşurinţă. La început am fost neîncrezătoare că pot exprima tot ceea ce implică acest stil. Lucrările semnate de Maurice Béjart, ”Our Faust” (neo-clasic) şi ”Heliogabalus” (modern), pe care am avut privilegiul de a le dansa în mai multe Gale de balet din 1990, m-au făcut să înteleg că este minunat să te poţi exprima liber şi mi-au adus mari succese şi satisfacţii. Graţie acestui mare coregraf al secolului XX, am putut aborda şi alt gen decât cel clasic. Atunci a fost începutul.

Adevarata dragoste pentru dansul contemporan mi-a insuflat-o Gigi Căciuleanu. De la prima întâlnire în 1999 şi pe parcursul mai multor stagiuni a fost extraordinar în lucrul cu mine şi plin de exuberanţă în ceea ce exploram. A creat spectacole memorabile şi mi-a dăruit libertatea de a ma exterioriza, multe momente lăsându-le la latitudinea mea de exprimare prin improvizaţie (Mozartissimo – mica serenadă). Am fost fericită că i-am întâlnit geniul!

Am trăit înălţătoare sentimente în dans, nu pot spune că am preferinţă pentru dansul clasic mai mult decât pentru cel contemporan sau invers. Este foarte important că am ajuns la inimile spectatorilor cu arta dansului meu, fie ea clasică sau contemporană.

(sursa: daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com)

DF: Aveţi o carieră internaţională (Germania, Canada, Republica Moldova) remarcabilă. Aţi participat la nenumărate festivaluri şi concursuri peste hotare, începând cu cel de la Varna (1983) până în prezent. Dintre toate aceste realizări, care vă sunt cele mai dragi, pe care le consideraţi cele mai importante ? Există diferenţe între publicul din străinătate şi cel românesc ?

Felicia Şerbănescu: Toate competiţiile la care am participat au fost importante pentru progresul meu. La Moscova, în 1985, un concurs-experiment (au concurat toţi participanţii în aceeaşi categorie, fără juniori şi seniori) m-a făcut să mă simt foarte încrezătoare în forţele proprii. Am stat la Moscova trei săptămâni, timp în care am lucrat şi dansat în teatrul Balşoi şi am văzut spectacole cu compania teatrului. Acolo pluteşte un ”microb” cu care te contaminezi iremediabil şi faptul că am devenit laureată a acelui concurs a fost un start de bun augur pentru cariera mea. Tot acolo am primit invitaţia pentru competiţia de la Osaka (Japonia) din 1987, unde de asemenea sunt laureată. Între timp m-am căsătorit şi am dat naştere unei fetiţe minunate care astăzi are 25 de ani.

Au mai urmat competiţia de la Paris (1990) şi de la Jackson-Mississippi (U.S.A., 1994) unde am participat ca nonconcurentă.

În acelaşi an am participat la Festivalul Primăverii de la Phenian (Coreea de Nord) unde am luat premiul I împreună cu Horaţiu Cherecheş.

Pentru o stagiune am dansat în Germania la Meiningen, însă lipsa repertoriului de la Constanţa, turneele şi mai ales lipsa familiei m-au readus acasă. În acea perioadă am colaborat şi cu compania de balet din Leipzig, condusă de Uwe Scholtz, coregraf care m-a apreciat din primul moment.

La Chişinău am fost invitată în 1995 şi 1999, să dansez Kitri în baletul ”Don Quijote” alături de Andrei Litvinov care actualmente este directorul artistic al companiei. Şi acolo am cunoscut oameni minunaţi cu care mi-a făcut o deosebită plăcere să colaborez.

Opera din Bucureşti m-a invitat în 1995 să dansez rolul titular din baletul ”Giselle” şi invitaţia s-a repetat în 2001 pentru acelaşi spectacol.

În Canada urma să dansez în producţia baletului ”Carmen” în iunie 2005, însă în acea primavară m-am accidentat la tendon şi nu am mai putut onora invitaţia. De îndata ce m-am recuperat am primit o nouă invitaţie şi astfel la începutul anului 2006, după întoarcerea din turneul din Germania, am participat la gala ”Crosswinds”, eveniment creat de partenerul meu canadian Theodor Constant.

Publicul m-a primt pretutindeni ca acasă, m-am simţit iubită la fel şi în Canada, sau Taiwan şi în Japonia sau pretutindeni în Europa.

DF: De la moartea maestrului Oleg Danovski în 1996, Teatrul de Balet înfiinţat de el a trecut prin mari prefaceri. Din poziţia pe care o aveţi, ca prim-balerină, coregraf dar şi cadru universitar la Facultatea de Arte din Constanţa, cum vedeţi situaţia acestui teatru şi, în general, prezentul şi viitorul baletului constănţean ?

Felicia Şerbănescu: Într-adevăr, de la moartea maestrului compania a suferit mai multe transformări, unele benefice altele dezastruoase. Între anii 1998 şi 2004 am avut norocul să fim manageriaţi de un om integru, cu dragoste nemărginită pentru dans şi pentru lucruri unice, aşa cum era compania înfiinţată cu mult efort în 1979. D-na dr. Ana-Maria Munteanu a făcut posibil ca acei ani să fie unii fructuoşi şi memorabili pentru toţi dansatorii, pedagogii şi coregrafii invitaţi la Constanţa. Mari personalităţi ale dansului mondial dar şi coregrafi în afirmare au fost fericiţi să colaboreze cu compania şi invers.

În şase ani am avut 40 de proiecte, unele desfăşurându-se în paralel cu altele din lipsă de timp şi spaţiu; spectacole clasice, neo-clasice, contemporane, moderne, jazz, flamenco… Toate aceste colaborări au propulsat compania pe cele mai înalte culmi, practic eram axul culturii constănţene, totul se dezvolta în jurul nostru şi cu noi. Tot la Constanţa răsărea soarele pentru baletul românesc! Din păcate tot repertoriul adunat în acei ani minunaţi nu s-a mai păstrat deloc după perioada de unificare cu colectivul Operei din Constanţa.

Anul 2004 a fost anul în care compania a dispărut ca entitate din mijlocul teatrelor importante din Europa. Un adevăr crud care sper ca sapă tot mai adânc în conştiinţa celor care au făcut posibilă această nedreptate. Repetoriul danovskian a dispărut încetul cu încetul deoarece nu a existat o reconciliere cu familia maestrului şi astfel s-au pierdut capodopere coregrafice de excepţie. Mă simt vinovată că nu am fost în stare alături de alţi colegi să păstrăm cu sfinţenie moştenirea morală pe care ne-a lăsat-o cu atâta drag maestrul. N-am avut nicio putere!

Compania face exact ceea ce maestrul nu şi-a dorit vreodată: divertisment în opere şi operete.

DF: „Frumuseţea va salva lumea” (Dostoievski). Credeţi asta ?

Felicia Şerbănescu: Da, cred că frumuseţea va salva lumea iar arta va contribui miraculos la salvarea sufletelor lumii!

Maestrul Oleg spunea: ”În urma mea rămane o clipă de frumuseţe”.

(sursa: daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com)

August 2011.

Un gând despre “Felicia Serbanescu: Arta va contribui la salvarea sufletelor lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s