Un grand merci, Maître Petipa!

Anul acesta, pe 14 iulie, se implinesc 100 de ani de la trecerea in eternitate a lui Marius Petipa, coregraful care si-a pus amprenta pentru totdeauna asupra artei baletului.

Marius Ivanovici Petipa, cel caruia i se datoreaza stilul rus inimitabil, combinatie a elegantei franceze si a virtuozitatii italiene, s-a nascut la Marsilia, la 11 martie 1818. Tatal sau, Jean Antoine, era dansator, coregraf si profesor de balet, fiind cel care le-a insuflat lui Marius si fratelui sau mai mare, Lucien, dragostea pentru dans.

Lucien s-a facut remarcat mai ales in calitate de balerin, unul dintre rolurile care l-au consacrat fiind cel al contelui Albert, din Giselle.

Marius Petipa a inceput sa studieze dansul la 7 ani, dar nu s-a simtit atras de aceasta arta din prima clipa, drept care a urmat o filiera de cultura generala la Bruxelles. Debutul artistic s-a petrecut in copilarie, intr-o productie a tataului sau, la Théâtre de la Monnaie, la Bruxelles. Din cauza revolutiei belgiene, familia Petipa s-a mutat la Bordeaux, in 1834, apoi la Nantes, unde Marius a devenit prim-balerin in 1838. Alaturi de tatal sau, Marius a intreprins un turneu in America de Nord, pentru ca apoi sa studieze dansul cu Auguste Vestris, la Bordeaux, interpretand rolurile principale in balete precum Giselle, La Fille mal gardée si La Péri, in care a avut-o ca partenera pe Carlotta Grisi (creatoarea rolului Giselle).

Dupa esecurile baletelor pe care le coregrafiase chiar el, la Bordeaux, Petipa pleaca in Spania, unde este angajat la Teatrul Regal din Madrid. Influenta dansurilor de caracter s-a concretizat in creatii precum Carmen et son Toréro (Carmen si Toreadorul ei), sau La Perle de Séville (Perla Seviliei).

La 24 mai 1847, pleaca la Sankt Petersburg, la sugestia maestrului de balet Titus. In capitala imperiala i s-a oferit un contract de un an, ca prim-balerin. Pentru inceput, a ajutat la montarea baletului Paquita (coregrafia lui Joseph Mazilier) si s-a bucurat de un real succes in rolul lui Lucien d’Hervilly. La Sankt Petersburg, dupa plecarea Mariei Taglioni, in 1842, baletul cazuse in uitare, insa Petipa a reusit sa trezeasca interesul publicului prin Paquita si Le Diable amoureux (cunoscut si ca Satanilla).

In 1848, maestrul de balet Jules Perrot soseste la Sankt Petersburg, la cererea lui Fanny Elssler. Petipa s-a vazut nevoit sa revina la cariera de dansator. Timp de un deceniu, a dansat in baletele lui Perrot si ale lui Arthur Saint-Léon, intelegand valoarea scenelor cu intensitate dramatica si impactul elementelor fantastice din decoruri.

Primul succes adevarat in calitate de coregraf a venit in 1862, odata cu montarea baletului La Fille du Pharaon (Fiica Faraonului), dupa o nuvela a lui Théophile Gautier. Sapte ani mai tarziu, in 1869 (an in care a avut loc si premiera baletului Don Quixote), Petipa  fost numit maestru de balet al companiei Teatrului Mariinsky.

In anii ce au urmat, Petipa s-a consacrat prin asa-numitele ballets à grand spectacle (balete fastuoase), printre care se numara si La Bayadère (1877). Desi ideea baletelor  a caror actiune se petrece in exoticul Orient nu era deloc noua (aparuse inca din perioada baroca), lui Petipa ii placea sa asocieze creatiile coregrafice evenimentelor din epoca (in acest caz, o calatorie a Printului de Wales in India).

Spectacolele lui Petipa erau productii de amploare. In alcatuirea diferitelor acte ale baletului intrau scene de ansamblu, dansuri de caracter – care confereau culoarea locala -, dansuri clasice si confruntari dramatice intre protagonisti, fie sub forma de pantomima sau de pas d’action (o combinatie de pantomima si dans). Extrem de meticulos, Petipa facea si munca de cercetare, realizand schite amanuntite pentru scenografi si compozitori. Considera ca cea mai importanta in spectacol este coregrafia.  «Fara ca macar sa se uite la noi, ne arata miscarile si gesturile, exprimandu-se intr-o rusa de neinteles», consemna Mathilde K schessinka.  Profesor si inspector al Scolii Imperiale, Petipa a format mai multe generatii de mari artisti ai scenei ruse. A invitat la Mariinsky si renumite balerine din Occident, mai ales din Italia, precum Virginia Zucchi, Carlotta Brianza, sau Pierina Legnani – prima balerina care a executat in Rusia cele 32 de fouetté-uri . Tot Petipa l-a lansat pe Enrico Cecchetti, creator al rolului Carabosse si al Pasarii albastre din Frumoasa din padurea adormita, devenit, mai tarziu, un ilustru maestru de balet.

In ciuda carierei indelungate in slujba aceleiasi companii (56 de ani), Petipa nu a putut face fata schimbarilor de tendinte. Desi numit «maestru de balet pe viata», esecul inregistrat cu Oglinda fermecata i-a adus ordinul de pensionare, in 1903. Memoriile lui Petipa au fost publicate in 1906, fiind supuse unor atacuri dure. Din motive de sanatate, Petipa s-a mutat la Gurzuf, in sudul Rusiei, unde si-a petrecut ultimii ani. Marius Petipa s-a stins din viata la 14 iulie 1910.

Mostenirea coregrafica lasata de Marius Petipa, in cei peste 50 de ani petrecuti in Rusia,  numara aproximativ 50 de titluri, printre care :

Giselle (reluare, dupa Jean Coralli si Jean Perrot, muzica de Adolphe Adam) (1850)

Le Corsaire (reluare, dupa Joseph Mazilier, muzica de Adolphe Adam si Cesare Pugni) (1858)

Le Carnaval de Venise (muzica de Cesare Pugni, pe o tema de Nicolo Paganini) (1859)

La Fille du Pharaon (muzica de Cesare Pugni ) (1862)

Don Quixote (muzica de Ludwig Minkus) (1869)

La Camargo (muzica de Ludwig Minkus) (1872)

Le Papillon(muzica de Jacques Offenbach si Ludwig Minkus) (1874)

La Bayadère (muzica de Ludwig Minkus) (1877)

La Vivandière (muzica de Cesare Pugni) (1881)

Coppélia (reluare, dupa Arthur Saint-Léon, muzica de Léo Delibes) (1884)

La Fille mal gardée (muzica de Peter Ludwig Hertel, Ferdinand Hérold si Cesare Pugni) (1885)

La Esmeralda (reluare, dupa Jules Perrot, muzica de Cesare Pugni) (1886)

Le Talisman (muzica de Riccardo Drigo) (1889)

La Belle au bois dormant (muzica de Piotr Ilici Ceaikovsky) (1890)

Casse-Noisettes (in colaborare cu Lev Ivanov, muzica de Piotr Ilici Ceaikovsky) (1892)

Cinderella (muzica de Baron Shell) (1893)

Le Réveil de Flore(muzica de Riccardo Drigo) (1894)

Le Lac des cygnes (reluare, dupa Julius Reisinger, in colaborare cu Lev Ivanov) (1895)

Le Petit cheval bossu (reluare, dupa Artgur Saint-Léon, muzica de Cesare Pugni si Riccardo Drigo) (1895)

Raymonda (muzica de Aleksandr Glazunov) (1898)

Les Saisons (muzica de Aleksandr Glazunov) (1900)

Anunțuri

Un gând despre “Un grand merci, Maître Petipa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s