Acasă » Costumul de balet » Poantele: între agonie şi extaz

Poantele: între agonie şi extaz

(foto: Zhizel1, sursa: http://www.fotki.yandex.ru)

La o privire mai atenta, poantele pot parea, pentru cei din afara, adevarate instrumente de tortura. E greu sa intelegi cum isi poate pastra cineva echilibrul in poante, ca sa nu mai vorbim de sarituri, piruete sau pas de bourrée-uri (deplasarea  in varful picioarelor, cu pasi marunti-marunti, de multe ori in viteza). Daca majoritatea fetitelor viseaza sa devina balerine fiind fascinate de tutu-uri, nu stiu cate dintre ele ar mai spune ca vor sa imbratiseze aceasta cariera ca sa danseze pe poante…

Arta baletului isi are originile in secolul al XVII-lea, in Franta, la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. La inceput, atat rolurile feminine, cat si cele masculine, erau interpretate de dansatori. Baletul a devenit o forma artistica predominant feminina de-abia in secolul al XVIII-lea, cand se dansa in rochii incomode, foarte lungi, si in pantofi inalti. La mijlocul secolului, Marie Camargo a facut senzatie scurtandu-si costumele pana deasupra gleznelor si eliminand tocurile, ceea ce i-a permis sa execute sarituri mai inalte.

Elementul care este imediat asociat ideii de balerina este reprezentat de poante, care au, insa, o istorie mai recenta. Nu se stie cu exactitate cine a avut pentru prima data curajul sa danseze en pointe, insa este sigur ca evenimentul s-a produs la inceputul secolului al XIX-lea. Cea care a contribuit poate cel mai mult la dezvoltarea esteticii dansului pe poante este Marie Taglioni, figura marcanta a baletului romantic, prima interpreta a rolului titular din baletul La Sylphide : poantele au sporit farmecul aparitiilor sale pe scena, facand-o sa para diafana, imponderabila, intruchipand in mod ideal seraficul personaj.

Primele poante nu erau altceva decat demi-poante cu varful usor intarit. Progresele inregistrate in tehnica baletului au antrenat si o dezvoltare a metodelor de producere a poantelor. Poantele moderne difera foarte mult de demi-poante : sunt alcatuite din mai multe straturi de panza, inmuiate in lipici. Acest lipici intarit confera poantelor rigiditatea atat de temuta. Stratul superior este din satin. Numerotarea poantelor difera de cea a pantofilor obisnuiti, iar fiecare marca producatoare are propria metoda de numerotare. Poantele sunt inca lucrate manual, de pantofari specializati. In cazul modelelor noi de poante nu se mai face distinctia dreptul-stangul. In pozitia en pointe (in varful picioarelor),  poantele ar trebui sa se muleze pe picior precum o manusa.

Poantele alungesc linia piciorului, tonifica muschii gambei si intaresc gleznele. Astfel, balerina poate executa sarituri mai inalte si  face fata cu brio celor mai dificile provocari lansate de coregrafiile contemporane. In general, nu este recomandat ca dansul pe poante sa inceapa inainte de varsta de 10 ani, pentru ca presiunea greutatii corpului asupra picioarelor, ale caror oase sunt inca in crestere, poate cauza malformatii. Cel mai adesea,  lucrul pe poante incepe in jurul varstei de 11-12 ani, dupa cel putin trei ani de balet. Se considera ca pentru pregatirea tehnicii dansului pe poante sunt necesare cel putin 3 ore de balet pe saptamana. (sursa: To the Pointe, parkenet.org)

Doi dintre factorii cei mai importanti in cazul poantelor sunt gradul de flexibilitate a gleznelor si ceea ce, in limbaj de specialitate, este cunoscut sub denumirea de cou de pied (capacitatea de arcuire a labei piciorului). Un grad redus de flexibilitate si un cou de pied insuficient sunt obstacole in abordarea dansului pe poante. La polul opus, un cou de pied foarte pronuntat si o flexibilitate prea mare necesita atentie speciala.

Ca sa nu fie prea « agresive », poantele trebuie « domesticite ». In breasla balerinelor se practica mai multe metode : presarea poantelor intre usa si tocul acesteia (partea care converge spre varful poantelor trebuie « zdrobita » sau aplatizata, pentru a se mula pe laba piciorului), indoirea talpii rigide a poantelor pentru a urma linia cou de pied-ului. Balerine celebre recurg si la metode mai dure: de exemplu, Svetlana Zakharova isi imblanzeste poantele cu… ciocanul.

Astazi, exista o gama extrem de larga de poante, adaptate nevoilor fiecarei balerine. De exemplu, cele doua “Aline” – Alina Cojocaru si Alina Somova – se impaca foarte bine cu poantele Gaynor Minden (SUA). Svetlana Zakharova prefera, in schimb, poantele mai tari, Grishko (Rusia). Exista poante care poarta numele unor mari balerine, precum Maya (Plisetskaya), (Galina) Ulanova, (Agrippina) Vaganova, alegerea numelui fiind probabil motivata de tipul de poante preferat de aceste balerine.

Poantele au o viata pe cat de tumultoasa, pe atat de scurta. In cazul balerinelor profesioniste, ciclul de viata al unei perechi de poante poate fi si numai de o ora : tot Svetlana Zakharova spunea ca, intr-un spectacol ca Don Quixote, schimba cam trei perechi de poante (in medie, prim-balerina Teatrului Bolshoi marturisea intr-un interviu ca « da gata » cam 40 de perechi de poante pe luna). Asa se face ca in domeniu se vorbeste de asa-numitele dead pointes – poante moarte, care si-au indeplinit misiunea: devin mult prea moi pentru a mai putea fi purtate. Cel mai adesea, aceste prietene de nadejde ale balerinelor, fara de care frumusetea si eleganta baletului ar avea cu siguranta de suferit (care i-ar mai fi farmecul fara suferinta indurata cu atata stoicism de balerine ?), sfarsesc, in mod tragic, la gunoi. Unele, mai norocoase, sufera un proces de « remodelare » (li se scoate partea frontala rigida, inclusiv varful) si sunt folosite pe post de demi-poante. Printre ele exista insa si « privilegiate » : poantele pe care posesoarele le semneaza si le ofera, in dar, admiratorilor. Acestea devin, peste  ani, amintiri nepretuite, ce stau ca marturie pentru farmecul unei arte dureros de frumoase…

© Odette88 Balet la superlativ Odette88′s Blog, 2010

2 thoughts on “Poantele: între agonie şi extaz

    • Intr-adevar, Le Ballet Comique de la Reine este considerat primul balet de curte. Insa “institutionalizarea” si profesionalizarea baletului, ca sa o numim asa, i se datoreaza lui Ludovic al XIV-lea, care a fondat Academia Regala de dans, in 1661. Despre inventarea poantelor de catre Regele Soare n-as sti ce sa va spun, se poate sa fi avut si el o contributie… Se pare ca scurte ridicari pe varfuri se practicau deja la inceputul secolului al XIX-lea, dar nimeni nu ar fi dansat propriu-zis in poante pana la Marie Taglioni, creatoarea Silfidei.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s